AL DOILEA RAU

S-a nascut cand metafora

n-a mai putut tine loc cuvantului

Cand timpul s-a rupt – in doua,

apoi in noua, in saptezeci si noua

A muscat apoi, cu pofta, din viata,

cand noi incepeam sa ne stingem

Cand eu am ales, prefacut in apus,

sa ard – am dat foc mesei tacerii;

Singurul mod de a ma razvrati, de altfel

Comunicam prin tacere –

prin vibratiile fiintei pe care

am risipit-o acum intru nicaieri,

transformat intr-o stana de piatra.

Dar si acesta era o forma de a raspunde –

Si-atunci… am ales sa ma transform

in mormant…

–

Tu, Dumnezeu ce-ai ucis o fecioara!

Tu, ia acest pumnal infometat de viata,

hraneste-l cu sangele fierbinte

din pieptul celui care arde intru mantuire

Nu e blestem – al doilea rau in asta lume

mai crunt – ferice tie gand, pierdut

in nestiinta – ferice tie, fiara

Caci rugaciunea-i intr-u cazna

Celui ce-a pierdut! Tu! N-ai sa stii

Ce lupta…