Fluturi Blestemati

Pluteam aieve-n umbra pasului marunt

Tu, agatata de bratele lui, eu – eu priveam

Albastrul cerului ochilor sai pervestea furtuna

Jocuri de cuvinte – intotdeauna cerul, ori pamantul…

Ori cerul… Nu exista oras sa-ncapa –

Tunetul, cand norii de sub noi, marunte…

atat de marunte si-atat de multe…

de fulgere-aruncate –

ganduri amare de-odinioara si-un pahar

Otrava, pelinul de pe aripi, intr-o lume seaca;

Pluteam aieve-n urma pasului marunt;

Tu erai prinsa-n mrejele macilor din soare

Nu era lume sa nu fi pustiit – drumul spre casa

Si totusi nicaieri nu e ca in imbratisare…

Iar acasa… acasa e doar un zvon!

Paseam tacut, in urma ta, aieve

Purtandu-ti trena din fluturi blestemati

Albastri – as fi tremurat cerul – am ucis

atatea lumi fara sa putem gasi drumul

–

Ne-am despartit… eu am ales pamantul

ei au ales… am colindat fiece fir de praf

singura cale spre liniste-ntre umbre –

in cautarea mormantului din fum

Si-am transformat tot haul intru unul

si singur loc spre veci – sub mantia de

fluturi blestemati…