Oglinda

Ne-am prins de maini si ne luam zborul in lumi cu licuri argintii, dantele violet si flori albe

Dansam, iubito, acoperind soarele cu aripile noastre infernale…

Iar bucuria noastra zeiasca a nascut printre ei o noua Apocalipsa!

Despartiti, suntem cele doua aripi fragile ale unui fluture de mai,

mereu in zoborul dezordonat pe fire plumbuite de vant albastrui.

Uniti… numai in clipa statica a mortii firaviului inaripat cand,

asezat spre a fi ucis, isi strange aripile mititele

intr-o imbratisare crunta si atat de subtire, facandu-le una…

Albastrul din mainile mele seamana cu lacrimile din tabloul magic al ochilor tai;

Iara privind in oglinda, imi reflecta intotdeauna imaginea ta transparenta

cu rosul din buzele tale ce ti l-am daruit odata cu dorul de viata…

Omenirea-i un hop… Hai sa il trecem spre eternitatea unirii noastre!