Rugina

Tu taci! La masa la care te-am lasat

invaluit in patura sufocata a timpului

Continui sa taci! “Dumnezeule, sunt eu!

Existenta aia prapadita alaturi de care

traiai impreuna cu trecerea muta a timpului!”

Tot taci! Eu plang prin gaurile-n ruina ruginie

ce le sapam sa ne ascundem impreuna nemeriatata tacere

“Niciodata vocea…” Spuneai tu.. care zidit

de propria caramida cazuta dupa fiecare dragoste

te ingropai in mormantul luminat al cuvintelor…

Unde-i tacerea? Urlu la tine cu bulbucata privire

Tu taci! Vecinic tacera! E chiar atat de greu…

Eu sunt tu! Iar Tu esti nimic in putrerea cuvantului

Taci! Taci! Si te ascunde iar… Formele tale

au pierdut contemporanitatea timpului!