Rugina
Tu taci! La masa la care te-am lasat
invaluit in patura sufocata a timpului
Continui sa taci! “Dumnezeule, sunt eu!
Existenta aia prapadita alaturi de care
traiai impreuna cu trecerea muta a timpului!”
Tot taci! Eu plang prin gaurile-n ruina ruginie
ce le sapam sa ne ascundem impreuna nemeriatata tacere
“Niciodata vocea…” Spuneai tu.. care zidit
de propria caramida cazuta dupa fiecare dragoste