AL DOILEA RAU

S-a nascut cand metafora
n-a mai putut tine loc cuvantului
Cand timpul s-a rupt – in doua,
apoi in noua, in saptezeci si noua

A muscat apoi, cu pofta, din viata,
cand noi incepeam sa ne stingem
Cand eu am ales, prefacut in apus,
sa ard – am dat foc mesei tacerii;
Singurul mod de a ma razvrati, de altfel

Comunicam prin tacere –
prin vibratiile fiintei pe care
am risipit-o acum intru nicaieri,
transformat intr-o stana de piatra.
Dar si acesta era o forma de a raspunde –
Si-atunci… am ales sa ma transform
in mormant…

–

Tu, Dumnezeu ce-ai ucis o fecioara!
Tu, ia acest pumnal infometat de viata,
hraneste-l cu sangele fierbinte
din pieptul celui care arde intru mantuire
Nu e blestem – al doilea rau in asta lume
mai crunt – ferice tie gand, pierdut
in nestiinta – ferice tie, fiara
Caci rugaciunea-i intr-u cazna
Celui ce-a pierdut! Tu! N-ai sa stii
Ce lupta…