Fluturi blestemati

Pluteam aieve-n umbra pasului marunt
Tu, agatata de bratele lui, eu – eu priveam
Albastrul cerului ochilor sai pervestea furtuna

Jocuri de cuvinte – intotdeauna cerul, ori pamantul…
Ori cerul… Nu exista oras sa-ncapa –
Tunetul, cand norii de sub noi, marunte…
atat de marunte si-atat de multe…
de fulgere-aruncate –
ganduri amare de-odinioara si-un pahar

Otrava, pelinul de pe aripi, intr-o lume seaca;
Pluteam aieve-n urma pasului marunt;
Tu erai prinsa-n mrejele macilor din soare
Nu era lume sa nu fi pustiit – drumul spre casa
Si totusi nicaieri nu e ca in imbratisare…
Iar acasa… acasa e doar un zvon!

Paseam tacut, in urma ta, aieve
Purtandu-ti trena din fluturi blestemati
Albastri – as fi tremurat cerul – am ucis
atatea lumi fara sa putem gasi drumul

–

Ne-am despartit… eu am ales pamantul
ei au ales… am colindat fiece fir de praf
singura cale spre liniste-ntre umbre –
in cautarea mormantului din fum
Si-am transformat tot haul intru unul
si singur loc spre veci – sub mantia de
fluturi blestemati…