Azi, soarele a apus pe dos

Azi, soarele a apus pe dos, iubite…
Si noi stateam pe dos imbratisati
pe cand el se stingea; iar petele negre,
de pe trupul tau, imi faceau foame…

Am lasat urme de bocanci, pe sanii lor, azi
Buzele sangerau, iar eu le sarutam
frenetic de fiecare data – mai mult! mai mult!
Eram atat de aproape sa descopar locul acela
in care moartea, viata, gandul si carnea
se contopesc, devenind o singura traire.

Gemenele s-au stins si ele azi…
– rodul unui accident – al unei aberatii
numita de toti cei din jurul tau “dragoste”
Eu nu i-am dat nume… nu le-am dat nici lor nume,
crezand ca sunt doar o parte din mine –
din gandurile mele schimonosite si rupte de noi doi…

As vrea sa iti pot spune de ce aceasta imbratisare pe dos
inceputa intr-un vis si terminata incinsa de pielea ta fina…
As vrea sa iti pot spune de ce am apus soarele intors
si de ce am ales ca gemenele sa se stinga.

Dar mai intai, mai musca-mi pielea o data, pana la sange
si soarbe… Apoi, arata-mi cum sa contopesc
moartea si viata, gandul si carnea… intr-o singura, unica
inexistenta…

2008,03,24